Edwin „Buzz” Aldrin, în vârstă de 88 de ani, a precizat în documentația pentru proces că Janice Aldrin, Andrew Aldrin și fostul manager Christina Korp au încercat să pună mâna pe „suveniruri spațiale” de milioane de euro și finanțele fostului astronaut, „pentru se îmbogăți”. Aldrin deține compania BuzzAldrin Enterprises și grupul umanitar ShareSpace Foundation, scrie The Independent.
Aldrin i-a mai acuzat pe cei trei pârâți de exploatarea unei persoane în vârstă, cu ajutorul „minciunii și intimidării”, afirmând că rudele sale l-au ținut departe de averea personală și i-au compromis „relațiile romantice”.
Aceștia ar fi spus că Aldrin suferă de boli psihice și nu mai are discernământ. Al doilea om care a pășit pe Lună și-a dat în judecată propriile rude, după ce copiii l-au acuzat că ar cheltui banii „cu o viteză alarmantă” și ar trebui ca ei să fie tutorii banilor.
Cei doi copii ai lui Aldrin în vârstă de 60 de ani – fiul cel mai mare nu este implicat în proces – au declarat într-o petiție că astronautul „suferă de declin cognitiv și pierderi de memorie, este confuz, are halucinații, paranoia și se comportă ciudat”. „Buzz” a precizat însă că rudele sale l-au manipulat cu informații false, pentru a profita de averea considerabilă.
Aldrin va fi evaluat de un expert psiholog. „Am sperat că divergențele vor fi soluționate, dar se pare că nu ne mișcăm în direcția dorită”, a declarat Aldrin pentru Good Morning America. El a mai spus că se simte „trist” deoarece a fost nevoit să-și acționeze în justiție copiii.
Korp a declarat că Aldrin a defăimat-o „pe nedrept” și este „întristată” de atacurile „răutăcioase” ale acestuia. Pe de altă parte, avocatul lui Aldrin, Robert Bauer, a declarat că rudele lui Aldrin „sunt oameni care au văzut oportunități pentru ei înșiși și sunt interesați mai degrabă de moștenirea lui Buzz Aldrin, decât de Buzz Aldrin în sine”.
Atât „Buzz”, cât și avocatul său sunt încrezători că astronautul din misiunea legendară Apollo 11 va trece examenul psihologic. „Am învățat la West Point, în Armată și la NASA să am încredere în oameni. Am prea multă încredere în oameni. Recunosc asta… că sunt o persoană deschisă. Nu m-am simțit niciodată mai tânăr și energic. Există mai puțină confuzie și mai multă claritate”, a spus „Buzz” Aldrin.